Contacteaza-ne la +40 722 422 901 Luni 14:00-20:00 Marti, Miercuri, Joi 10:00-20:00, Vineri 10:00-17:00

Dr. Boboc Oana

MEDIC SPECIALIST ORTODONȚIE ȘI ORTOPEDIE DENTO-FACIALĂ

Prezentare Profesională

După absolvirea în 2005 a facultății de Stomatologie din cadrul Universității de Medicină și Farmacie "Carol Davila" București, în următorii 3 ani, am urmat cursurile de rezidențiat astfel dobândind specializarea în ortodonție și ortopedie dento-facială. Ulterior am fost în SUA, pentru a urma un stagiu de pregătire la renumitul curs "THE TWEED COURSE" organizat de către fundația internațională pentru studii ortodontice "The Charles H. Tweed". De asemenea am obținut certificare pentru tehnica linguală INCOGNITO.

Din 2006, după terminarea facultății, m-am alăturat echipei domnului doctor Dragoș Epistatu, care a fost un permanent îndrumător, alături de care am crescut profesional ca și medic.

Din dorința de a evolua continuu am participat la numeroase cursuri și congrese, la unele congrese contribuind cu prezentări de lucrări, în calitate de co-autor.

Cursuri și Congrese Semnificative

2024

  • "SPARK MASTER COIP" Dr. Ivan Malagon & Dr Diego Peydro, București

2023

  • "POWER COURSE ON ALIGNER THERAPY" Dr Andre Zoghbi, București
  • "BENEFIT SYSTEM. BENEFIT FOR ALIGNERS TECHNIQUE" Prof. Dr. Benedict Wilmes, București

2022

  • "THE COURSE ON ALIGNERS TECHNIQUE WITH SPARK CLEAR ALIGNER SYSTEM" Dr Andre Zoghbi, București
  • "FUNCTION AND INTERDISCIPLINARY TREATMENT" Dental Focus Conference, Dr Ute Schneider-Moser, Dr Lorenz Moser, Dr Vittorio Cacciafesta & Dr Paolo Casentini, București

2021

  • "THE FUNDAMENTAL CONCEPTS OF ALIGNERS TECHNIQUE COURSE" Dr Andre Zoghbi, București

2019

  • "11th WORLD IMPLANT ORTHODONTIC CONFERENCE & 10th AREO INTERNATIONAL CONGRESS IMPROVING ORTHODONTIC TREATMENT - AN INTERDISCIPLINARY APPROACH" București
  • "FINISHING MASTERS" - Dental Focus Conference 2019 Dr Marco Rosa, Dr A. Davide Mirabella, București

2018

  • "MINIIMPLANT SYMPOSIUM – HOW TO IMPROVE STABILITY, VERSATILITY AND APPROPRIATE INSERTION SITES" Dr Bjorn Ludwig, Dr Kee Joon Lee, București

2017

  • "SOLUȚII SIGURE ȘI RAPIDE ÎN ORTODONTIE" AOLR, București
  • "EASY LINGUAL ORTHODONTIC. THE DIRECT BONDING" Dr Vittorio Caciafesta, Sinaia

2016

  • "SISTEMUL DAMON: ÎNȚELEGERE ȘI INTEGRARE" Dr Bernard Nourry, București
  • "THE OCCLUSION, THE TMJ AND ORTHODONTIC TREATMENT" Dr Richard P. Mc Laughlin, București
  • "ORTHODONTIC TREATMENT STRATEGIES IN MIXED DENTITION" Dr. Jorge Ayala, București

2015

  • "Inter-Arch Treatment Mechanics. Class III and Asymmetrical Treatment" Dr. RICHARD P. McLAUGHLIN, București
  • "ABORDAREA ȘI REZOLVAREA PACIENTULUI BRUXOMAN" Erik Cocchetti, București

2014

  • "PRINCIPIILE PLANIFICĂRII TRATAMENTULUI INTERDISCIPLINAR. TRATAMENTUL EXTRACȚIONAL VS. TRATAMENTUL NON-EXTRACȚIONAL" Conf. Univ. Dr. Irina Zetu, București
  • "GETTING THE BEST FROM SYSTEM 4.0" Prof. dr. JOHN BENNETT, București
  • "REZOLVAREA PROBLEMELOR OCLUZALE CU AJUTORUL ARTICULATORULUI" Piotr Nagadowski, București

2012-2013

  • "AL XIX-LEA CURS DE ORTODONTIE FIXĂ: EDGEWISE MODERN" București, 2013
  • "CHIRURGIA ORTOGNATICĂ-OCLUZIE, ȘI MAI MULT DECÂT ATÂT" Prof Dr Johan Reyneke, București, 2012

2011

  • AL IV-LEA CONGRES MONDIAL AL FRANCOFONIEI ÎN ORTODONTIE, București

2009

  • "THE TWEED COURSE differential diagnosis directional force systems edgewise mecanoterapy" The Charles H. Tweed International Foundation for Orthodontic Research, Tucson, Arizona, U.S.A.
  • "INVISALIGN – Tehnica secolului XXI" Referent Dr. Dr. Friedrich O. Widu, Timișoara

2008

  • "THE INCOGNITO LINGUAL BRACKET SYSTEM CERTIFICATION COURSE" București
  • "TEHNICI ȘI METODE MODERNE ÎN IMPLANTOLOGIE ORALĂ" Conferința internațională organizată de Societatea Română de Implantologie Orală și Biomateriale – București
  • "ACTUALITĂȚI ÎN TERAPIA IMPLANTO-PROTETICĂ. MATERIALE ȘI TEHNICI DE AUGUMENTARE OSOASĂ" lectori Dr. Dragoș Epistatu și Dr. Sergio Corbi, Brașov

2007

  • "TRATAMENTUL ORTODONTIC COMPLEX" lector curs Frunz Werner, Cluj-Napoca
  • "ASIMETRIILE ÎN ANOMALIILE DENTO-MAXILARE" lector curs Marie Jose Boileau, Cluj-Napoca
  • CONGRESUL AL XII-LEA ANRO, Cluj-Napoca
  • "EDGEWISE MODERN" Universitatea de Medicină și Farmacie Carol Davila București- Facultatea de Medicină Dentară și ANRO, București

2006

  • CONGRESUL AL XI-LEA ANRO – ORTODONTIE LA ÎNCEPUT DE MILENIU, Constanța
  • "TERAPIA INTERCEPTIVĂ CU APARATE SCHELETIZATE DE TIP BIMZAT" Constanța

Lucrări Științifice

Lucrări prezentate în calitate de co-autor:

"DISCUȚII ASUPRA LOCALIZĂRII PUNCTELOR ANTROPOMETRICE ȘI A INTERPRETĂRII TELERADIOGRAFIEI DE PROFIL"

autori: Dr. Oana Grosu, Dr. Dragoș Epistatu, Dr. Ionela Dumitru

în cadrul Conferinței comune de Stomatologie, SRS-GAO, Italia, București, 2007

"ISTORIA UNEI REZOLVĂRI COMPLEXE ORTODONTICO-PROTETICĂ – studiu de caz"

autori: Dr. Ionela Dumitru, Dr. Simion Ileana, Dr. Dragoș Epistatu, Dr. Oana Grosu

în cadrul Conferinței comune de Stomatologie, SRS-GAO, Italia, București, 2007

"CLASIC ȘI MODERN ÎN TRATAMENTUL INTERDISCIPLINAR ORTODONTICO-PERIODONTO-PROTETIC; AVANTAJE, LIMITE, APLICABILITATE, REVIEW DUPA 15 ANI"

autori: Dr. Dragoș Epistatu, Dr. Oana Grosu

în cadrul Congresului internațional medicină dentară" Cluj-Napoca, 2010

"TRATAMENTUL ORTHODONTIC ADJUVANT ÎN PROTETICĂ, PARODONTOLOGIE ȘI COSMETICĂ DENTARĂ"

autori: dr. Dragoș Epistatu, dr Oana Boboc

în cadrul congresului Maramedica, 2012

Lucrări prezentate în calitate de autor:

2025

"CONSIDERATII ASUPRA GUTIEREI DE STABILIZARE MANDIBULARA"

susținută în cadrul Conferinței de Paro Protetică a AMSPR, București

2023

"CONSIDERATII ASUPRA UNOR CAZURI DE DISJUNCTIE MAXILARA (VARIANTA MARPE)"

susținută în cadrul Conferinței de Paro Protetică a AMSPR, București

2020

"CONSIDERATII ASUPRA DISTALIZARII MOLARILOR CU AJUTORUL MINIIMPLANTURILOR"

susținută în cadrul Congresului "Zilele Paro Protetice ale AMSPR", București

2019

"CONSIDERAȚII ASUPRA FINISĂRII ORTODONTICE"

susținută în cadrul Congresului "Zilele Paro Protetice ale AMSPR", București

2016

"IMPORTANȚA DEBLOCĂRII OCLUZIEI LA PACIEȚII CU ANGRENAJE INVERSE SAU OCLUZIE INVERSA FRONTALĂ"

Dr. Oana Boboc, Dr. Ana Maria Ghiurca, Dr. Dragoș Epistatu

susținută în cadrul Congresului "Zilele Paro Protetice ale AMSPR", București

2016

"CONCLUZII DIN PRACTICA PERSONALĂ PRIVIND UTILIZAREA MICROSCOPULUI"

susținută în cadrul Congresului "Zilele Paro Protetice ale AMSPR", București

Reflecție Personală

Cea mai mare satisfacție o am atunci când, la final de tratament îndepărtez un aparat ortodontic. Și asta deoarece după aceea, pacienții rad cu gura până la urechi….